De ce se pazeste mortul? Intre mit si adevar – raspunsul pe care nu-l banuiati

Priveghiul reprezinta un rit precrestin care s-a pastrat in multe zone ale tarii noastre si inca ii este oferita simbolistica primara: despartirea celor vii de persoana decedata, inainte de trecerea acesteia in lumea celor morti

Pierderea unui membru al familiei reprezinta un moment de grea incercare, care zdruncina din temelii toate credintele despre viata. Pe parcursul zilelor de pregatire a inmormantarii, cunostintele defunctului si membrii familiei se intalnesc la priveghi.

Priveghiul reprezinta un rit precrestin care s-a pastrat in multe zone ale tarii noastre si inca ii este oferita simbolistica primara: despartirea celor vii de persoana decedata, inainte de trecerea acesteia in lumea celor morti. Priveghiul dureaza, in general, doua nopti si pe durata acestora mortul nu este lasat singur nici macar o secunda. De ce? Ei bine, motivul este unul ce se afla la limita ce desparte mitul de adevar.



De ce se pazeste mortul?

Din superstitie – ati fi tentat sa spuneti! Da si nu! In anumite regiuni ale tarii, exista credinta ca in cazul in care defunctul este lasat singur ar putea sa treaca prin fata lui, pe sub el sau peste vreun animal (caine, pisica, gaina etc.), iar acesta s-ar preface in strigoi. Afla AICI ce mesaj vrea sa-ti transmita, prin vis, cineva care a murit.

Un alt motiv ce sta la baza priveghiului este pentru a acorda familiei si prietenilor putin timp pentru a-si lua ”Ramas-bun” de la persoana pierduta. Astfel, acestia au ocazia de a rememora toate momentele frumoase traite alaturi de defunct si de a-i aduce un ultim omagiu pentru tot ceea ce a reprezentat in viata lor.

In forma traditionala, priveghiul presupune existenta a doua componente:

    • Dans si jocuri distractive – inainte, la priveghi se faceau jocuri de masti, se jucau jocuri distractive, se canta din fluier, se spuneau povesti, se manca, se bea si se discuta despre problemele curente ale societatii. Acest tip de eveniment semana foarte mult cu o petrecere si nu avea rolul doar de a tine somnul la distanta de cei veniti sa privegheze mortul, ci si sa marcheze in cadrul ceremonialului de trecere, momentul despartirii de acesta. Priveghiul poate fi considerat ultima petrecere a celor vii impreuna cu cel trecut in lumea celor fara de viata;

    • Jelirea – este intalnita peste tot in lume, la toate popoarele, intr-o forma sau alta. Jelirea defunctului nu este numai o expresie spontana de manifestare a durerii, ci ea are si un caracter indatinat, care presupune indeplinirea unei obligatii sociale. Se poate spune ca exista o ”corespondenta” intre cantecele de leagan si bocetele din timpul funeraliilor – cele doua forme fiind considerate o arta - deschid si inchid traiectul existential al omului. 

Cantecele de leagan si bocetul au rolul de a pune in lumina relatia cea mai solida care ii leaga pe oameni in cadrul celulei familiale – relatia dintre mama si copiii sai: "Draga mamei, fata mare, / Tu esti mandra ca o floare, / Tinerete ce-ai avut, / Cu amar le-ai petrecut. [...] Buna casa c-ai avut / Si ea nici ca ti-a placut; / Acum alta ti-ai facut, / Fara usi, fara ferestri, / in ea ca sa vietuiesti; / Fara pari, fara nuiele, / Plina toata tot de jele" sau: "O, doamne, mandra mamii, / Mandru te-am gatat mireasa / Sa te duci mandru de-acasa. / Nu te-am gatat de trait / Ce numai de putrezit; / Nu te-am gatat sa traiesti / Ce-n pamant sa putrezesti. / Mandra mamii, mult as da / Numai sa te pot scula, / Sa nu meri de la mama..." 

Pazirea defunctului reprezinta, in fapt, ultimele momente pe care familia, prietenii si toti cei care l-au cunoscut pe mort le mai pot petrece cu acesta inainte de a fi inmormantat. Iata de ce se pazeste mortul, de fapt! Priveghiul si toate pomenirile de dupa reprezinta, de fapt, un itinerariu al despartirii si al durerii. La inceput, pomenile sunt foarte dese, apoi, odata cu trecerea timpului, se raresc, pana cand ajung evenimente anuale. Astfel, cel putin o data pe an, familia se strange si ofera mancare, bautura si ocazia de a readuce in prezent amintirea celui decedat. 

In traditia noastra, exista momente deosebite de cinstire a stramosilor in cadrul sarbatorilor de Florii, Paste si Rusalii. In aceste zile, exista obiceiul ca in cimitire mormintele sa fie impodobite cu flori si fiecare familie sa vina cu lumanari, mancare si bautura pentru a lua parte la ”praznicul celor vii cu cei morti”, cunoscut inca din ziua Rozaliilor la traci si pastrat pana astazi.

Fiecare popor si credinta are propriul mod de a-i omagia pe cei disparuti, insa pastrarea amintirii lor vii si prezente este un element comun tuturor popoarelor. Totodata, credinta ca mortul este alaturi de familie si se bucura alaturi de ea ii ajuta pe membrii familiei defunctului sa mearga mai departe si sa se resemneze cu dorul si durerea provocata de moartea lui.