Icon servicii funerare
Ce trebuie facut si ce nu la inmormantare si pomenire
28.02.2018 Servicii funerare Admin 0

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca in pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu care l-a dat" (Ecclesiastul 12;5-7)

INMORMANTAREA
Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca in pamant cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu care l-a dat" (Ecclesiastul 12;5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu care ne va judeca, randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor. Cand un crestin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de deruta, intrucat apar pareri si traditii diferite in legatura cu datinile ce inconjoara ceremonia inmormantarii. Pentru a evita atat confuziile, dar si superstitiile si datinile fara sens ori care nu au legatura cu credinta crestina ortodoxa, am insemnat cele ce urmeaza, folosind lucrarile mentionate in bibliografia de la sfarsit, incercand astfel sa sprijinim familia decedatului.

Nu ne vom ocupa aici de problemele socio-administrative care angajeaza alte institutii (oficiul starii civile, medicul specialist in eliberarea documentului de constatare a decesului, administratia cimitirului etc.), ci numai de aspectele in care Biserica si slujitorii sai sunt implicati. Povatuirile au mai mult caracter practic, intrucat nu ne-am propus - si nici nu este cazul - o abordare teologica a mortii si ceremonialului inmormantarii.

Servicii funerare Bucuresti

CE TREBUIE SA FACEM?
Moartea unuia dintre crestini este, fireste, prilej de indurerare si de intristare. Cand se intampla decesul, familia trebuie sa anunte preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitand slujitorului bisericesc toate informatiile necesare. Preotul este cea mai autorizata persoana la care membrii familiei trebuie sa apeleze. Astfel si preotul isi ia masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine slujbele de pomenire si inmormantare. De la biserica se vor solicita un sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare mare de ceara curata in forma de colac), o cruce (de obicei din ceara sau din lemn), o icoana. De asemenea, se fixeaza cu preotul data si ora inmormantarii si orele potrivite pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii, "pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru acesta".

Trupul mortului este spalat (scaldat) cu apa curata, care aminteste de apa botezului prin care cel raposat a devenit membru al Bisericii, este stropit cu agheasma si imbracat apoi cu haine noi si curate (asemenea Mantuitorului nostru Iisus Hristos Care a fost infasurat intr-un giulgiu nou si inchipuind vesmantul cel nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit (intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor).
Pe piept i se pune o icoana sfintita (pentru a arata ca respectivul crestin isi da duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe piept (dreapta peste stanga, simbolizand rugaciune si iertare), toiagul care se aprinde atunci cand preotul slujeste. In maini se pune crucea din ceara sau lemn. Trupul e acoperit apoi cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos.

La capataiul mortului se aseaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin pana la inmormantare aprind lumanari, rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau s-o) ierte!" Atat lumanarile care se aprind in sfesnic ori se tin in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de apoi. Lumanarea este si calauza sufletului pe calea spre vesnicie, risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos care a spus: "Eu sunt lumina vietii: cel ce-Mi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii" (Evanghelia dupa Ioan 8, 12). Deasupra usii de la intrarea in casa se aseaza o panza de doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.

DE RETINUT:
- Nu este potrivit si nici ingaduit ca pe icoana ori pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti. Cei care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca punand banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta parte a casei.
- Nu este de nici un folos pentru suflet sa se puna in buzunarul hainei mortului bani (motivandu-se ca "sa plateasca vamile cu ei"), ac, ata, pieptene, verigheta pe deget, ceas la mana, taierea sau vopsitul unghiilor, rujatul, fardatul. Toate aceste lucruri il ingreuneaza foarte mult pe suflet si nu-i fac decat rau. Banii si lucrurile de valoare pe care vor sa le ingroape e mai bine sa le dea de pomana. Fardurile, rujatul si celelalte sunt obiceiuri paganesti, pentru care vor suferi si cei ce il impodobesc pe mort cu astfel de lucruri deoarece fac mare pacat. Din religiile pagane au patruns in crestinism unele obiceiuri, fara a avea o logica sau chiar o simpla explicatie. In antichitate se puneau mortilor toate cele necesare vietii, iar la unele triburi se omora sotia si se ingropa cu sotul ei. Iisus a venit sa schimbe aceste obiceiuri. EI a fost pus in groapa invelit intr-o panza mare si una mica - giulgiurile - fara oglinda sau piepten sau alte obiecte, si a inviat. Nu-i impovarati pe morti cu tot felul de obiecte ca nu au nevoie de ele. Si nici sa nu le puneti bani in buzunare, caci mai de folos este a le face pomeni din acei bani, iar vamile judecatii lui Dumnezeu nu se pot plati cu bani, ci eventual cu faptele bune savarsite in aceasta viata.
- Rudele apropiate ale decedatului poarta pe reverul hainelor o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De regula, acest doliu se poarta 40 de zile. In semn de intristare, barbatii nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 zile. Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa evite culorile vii, tipatoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.
- De la moarte pana la inmormantare salutam pe membrii familiei (cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam de acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii) cu cuvintele "Dumnezeu sa-l ierte sau, daca este femeie, "Dumnezeu s-o ierte!"
Acelasi este salutul cu care ne adresam si cunoscutilor sau strainilor pe care-i gasim adunati langa trupul raposatului. Aceste cuvinte de salut inlocuiesc pe cele de buna dimineata, buna ziua, buna seara, la revedere, noapte buna! etc., care nu se folosesc in astfel de momente.
- Nu este obligatoriu ca inmormantarea sa aiba loc in a treia zi de la deces, ci se poate si mai devreme.


PRIVEGHERE SI STALPI (CINA)
In zilele de pana la inmormantare, preotul este chemat de familie, de regula, dupa-amiaza, pentru a savarsi slujba "Stalpilor" sau cina. Aceasta slujba este o rugaciune scurta (numita bisericeste panihida) pentru sufletul celui raposat, la care se adauga citirea unor parti din Sfintele Evanghelii.
Pentru aceasta, se pregatesc din vreme cadelnita sau catuia in care se aprinde carbune si se pune tamaie, precum si o coliva (de obicei din fructe, cozonac, biscuiti etc.), un pahar cu vin si pe alocuri si mancare, pe care preotul le va binecuvanta la vreme.
Coliva facuta din grau fiert, indulcit cu miere sau zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc e graul. Ea este totodata o expresie materiala a credintei noastre in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Domnul Insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa fie ingropat mai intai in pamant si sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (1 Corinteni 15;36). Dulciurile si ingredientele care intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca a dobandit-o mortul. In timpul cat preotul savarseste slujba, arde si toiagul asezat pe pieptul mortului.

DE RETINUT:
- Unii credinciosi pregatesc tamaia cu care se va tamaia decedatul in obiecte improvizate (cani, farfurii, cutii de conserve etc.), ceea ce nu numai ca este inestetic si nepractic, dar constituie si o lipsa de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situatii, este indicat sa se cumpere de la biserica ori de la magazinele specializate o catuie (obiect destinat pregatirii tamaiei si tamaierii) sau sa se confectioneze un astfel de obiect, cu deosebita grija, de un meserias priceput.
- Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tamaia sa se foloseasca drept "foc" sau "jar" spirt, hartie, capete de lumanare, ciocani de porumb ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum si miros neplacut anihiland mirosul aromat al tamaiei si afectand respiratia celor prezenti. Cel mai potrivit este sa se procure carbune special pentru cadelnita si catuie.
- In timpul slujbei inceteaza orice alta activitate, iar cei prezenti pastreaza linistea si o atitudine serioasa, rugandu-se impreuna cu preotul pentru sufletul celui raposat. Nu se vorbeste, nu se fac gesturi, nu se rade. De asemenea, fiind moment de rugaciune, membrii familiei trebuie sa-si impuna o retinere de a plange zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu perturba randuiala slujbei. Bocetul este de fapt o manifestare a egoismului, pentru ca noi nu plangem atat de mult pe cel mort cat ne plangem pe noi care am ramas fara el. Cei care tin lumanari aprinse in maini sa fie atenti sa nu aprinda hainele celor din jur si sa aiba grija sa nu curga ceara pe jos, fie ca sunt in casa, la capela mortuara sau in biserica.
- Daca in ziua respectiva este zi de post, mancarea trebuie sa fie de post, asemenea si alimentele folosite la alcatuirea colivei. Pentru a nu gresi, este bine sa ne uitam in calendarul bisericesc, intrucat sunt si perioade de dezlegare la anumite mancaruri de dulce.
- Dupa plecarea preotului este bine, daca se face priveghere de toata noaptea, sa se citeasca de catre credinciosii mai evlaviosi, din Sfintele Evanghelii si Psaltirea.
- Unii credinciosi, in situatia cand decedatul nu s-a spovedit si nu s-a impartasit sau nu i s-a aprins lumanarea atunci cand si-a dat sufletul, solicita preotului ca la ectenie (rugaciunea de pomenire) sa adauge "mort nespovedit, neimpartasit si fara lumanare". Intr-adevar, Biserica ne invata ca "trecerea cuiva din viata fara spovedanie si fara grijanie (adica ultima impartasire, inainte de a-si da sufletul) este socotita, pe drept cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija".
Dincolo de aceste situatii, in cazul cand moartea s-a produs accidental, iar decedatul cand era in viata se spovedea si se impartasea, catehismul ortodox ingaduie ca atunci cand se face pomenire sau parastas pentru astfel de morti, numele lor sa fie insorit de aratarea "mort neimpartasit si nespovedit ", iar uneori si "fara lumanare". Nu este insa obligatoriu sa se adauge aceste cuvinte pentru ca nu sunt de nici un folos pentru sufletele celor raposati.


RITUALUL INMORMANTARII
In ziua si la ora stabilite de comun acord cu preotul pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaia si ofera preotului si cantaretului cate o lumanare aprinsa. Dupa slujba ce se oficiaza la casa decedatului (ori la capela sau casa mortuara), se organizeaza procesiunea de inmormantare, care ramane aceeasi pana la cimitir. Convoiul mortuar se aranjeaza astfel: in frunte merge un credincios cu crucea (care va fi pusa la capataiul mortului); urmeaza cei ce poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce se impart saracilor (simbol al pomului vietii si al mortii din care au mancat Adam si Eva, inchipuind raiul in care se doreste a ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (daca sunt), purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, carul mortuar (dricul) cu sicriul, rudele mortului si ceilalti participanti.
Pe drum pana la biserica si apoi pana la cimitir, se canta "Sfinte Dumnezeule" funebru de catre cor sau credinciosi, sub conducerea cantaretului. Cand convoiul ajunge la anumite raspantii de drumuri ori in locurile legate de viata si activitatea decedatului sau in dreptul unei biserici, preotul zice in dreptul sicriului ectenia pentru morti. Numarul de opriri nu este unul prestabilit.

DE RETINUT:
- Obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul este scos din casa pentru inmormantare este pagan si exprima mentinerea unei superstitii care denota ignoranta.
- Cand se scoate mortul din casa, cat si pe tot parcursul drumului pana la cimitir, exista pe alocuri obiceiul de a se aseza in calea mortului asa numitele "punti". Ele contin diferite obiecte: perne, paturi, lenjerii de pat, fete de mese etc.. In randuiala bisericeasca nu exista nimic referitor la aceste punti si nici la numarul lor. Lucrurile care se pun la aceste punti se pot da de pomana si fara sa treaca mortul peste ele. Ele chiar constituie pericol de rasturnare a sicriului cu cel mort atunci cand se aseaza pe pragul incaperii in care a stat mortul, mai ales daca sunt de exemplu perne. Cei care de-abia reusesc sa care sicriul risca sa se impiedice de aceste punti puse pe pragul casei si sa rastoarne sicriul. De aceea folosirea lor se poate evita.
- Fanfara la inmormantare este un obicei strain de traditia ortodoxa, care n-a admis cantarea instrumentala in cult. De multe ori, astfel de formatii canta piese muzicale populare, romante, marsuri, care sunt in total dezacord cu sobrietatea evenimentului inmormantarii. Astfel de practici dovedesc lipsa de seriozitate a celor care le solicita si putinul respect ce-l poarta celor decedati. Indeosebi, in perioadele celor patru mari posturi din an, trebuie evitata cu desavarsire angajarea unei fanfare la inmormantare.
- In timpul slujbei din biserica se va pastra aceeasi atmosfera de liniste si de reculegere.
- Celor prezenti li se impart lumanari aprinse (uneori insotite de o batista, o panza alba sau prosop, precum si un covrig, un mar, un colacel etc.), de sufletul celui raposat. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte" sau "Bogdaproste!" (cuvant slav, incetatenit la noi, dar care in traducere inseamna tot "Dumnezeu sa-l ierte!"). Aceste formule inlocuiesc pe cea obisnuita de "multumesc" ori frantuzismul "mersi" care nu se folosesc in asemenea ocazii.
- Unii credinciosi atentioneaza persoanele insarcinate cu oferirea lumanarilor, adesea chiar in timpul slujbei, sa nu dea si rudelor apropiate ale celui decedat. Practica aceasta este nefondata. Oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta comuna in "Lumina - Hristos" care calauzeste sufletul decedatului pe calea vesniciei. Cu atat mai mult, rudele apropiate sunt chemate sa se adauge celor ce marturisesc aceasta credinta si sa poarte in maini simbolul "luminii celei neapuse".
- La sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi saruta icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati ca rudenie, mana ori fata mortului, aceasta reprezentand sarutarea cea mai de pe urma. Gestul acesta, semnul iertarii si al impacarii prin care ne "luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi, se face in perfecta ordine si liniste, intrucat ne aflam in locasul bisericii si nu trebuie perturbata atmosfera slujbei de inmormantare.
- Obiceiul de a arunca bani atunci cand se merge cu cortegiul mortuar pe strada, nu este de nici un folos pentru suflet. Cu acei bani se pot face altele, folositoare pentru suflet.
- Practica de a lipi pe crucea din mana mortului o moneda este pagana si trebuie parasita. Cu acest ban se credea ca mortii platesc luntrasului Caron trecerea peste Stix (un fluviu) a infernului. A atasa un ban de Sfanta Cruce reprezinta o impietate si perpetuarea unei superstitii pe care orice crestin ortodox autentic nu o poate sustine.
- Coliva, vinul, colacul si capetele se vor aduce in biserica unde raman pe parcursul slujbei inmormantarii. In coliva, colac si in capete se aprind lumanari, arzand tot timpul slujbei.
- Coroanele si pomul raman la usa bisericii.
- Barbatii vor intra in locasul sfintei biserici cu capul descoperit.
- La capataiul celui decedat se aseaza unul sau doua sfesnice, in care cei prezenti aprind lumanari.
- La organizarea convoiului funebru se obisnuieste ca, langa cruce, cineva sa poarte fotografia indoliata a celui decedat sau icoana.
- Atunci cand se fac opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii credinciosi desemnati din vreme aseaza sub carul mortuar ori inaintea acestuia bucati de panza alba numite poduri. Ele reprezinta "vamile vazduhului ", peste care trebuie sa treaca sufletul celui decedat, in ascensiunea sa spre tronul de judecata al lui Dumnezeu. Tot acum se impart daruri de pomana si bani celor saraci, spre pomenirea celui raposat.
- Daca vreunul din membrii familiei sau un alt credincios (prieten, coleg de serviciu etc.) doreste sa tina un cuvant la catafalcul celui decedat, trebuie sa ia legatura cu preotul slujitor care-i va indica momentul cel mai potrivit pentru aceasta.
- Exista si o alta intelegere gresita in legatura cu traseul de parcurs de la casa decedatului la biserica si de acolo la cimitir. Toti stiu ca cel decedat se duce "pe drumul fara de intoarcere ". Aceasta expresie inseamna in fapt ca mortul nu se mai intoarce, evident, acasa (exista chiar o zicala populara - "mortul de la groapa nu se mai intoarce"). Multi insa considera ca expresia "drumul fara intoarcere" ar insemna ca nu trebuie sub nici un chip sa te intorci cu mortul pe acelasi drum. De aici, o serie intreaga de complicatii, incercandu-se itinerarii greoaie, care consuma timpul si supun pe cei indoliati la parcurgerea pe jos a unor distante mari de drum, accentuandu-le inutil oboseala.
- Mai dainuie pe alocuri si superstitia ca in prima zi a saptamanii - luni - nu este bine sa se faca inmormantare ("pentru ca e inceputul saptamanii si ar muri toti din casa"). Fireste ca o atare "credinta" este falsa si nu trebuie luata in considerare, inmormantarea putand sa se faca in orice zi a saptamanii.


LA CIMITIR
Dupa incheierea slujbei prohodului din biserica se porneste, in aceeasi procesiune, catre cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se canta "Vesnica pomenire". Inainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun, pot sa o faca acum, sarutand icoana de pe pieptul celui decedat si, dupa caz, mana acestuia. Preotul apoi savarseste tot ritualul de ingropare (varsa untdelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa) si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir.

DE RETINUT:
- Icoana de pe pieptul mortului se ia de catre rude si se duce acasa, ea folosindu-se, de regula, si la pomenirea de patruzeci de zile (panaghia). De asemenea - desi nu este obligatoriu - si toiagul poate fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.
- Acum se scoate - de catre rude - piedica de la picioarele mortului care se lasa in sicriu.
- Florile care au fost puse in sicriu este potrivit sa se stranga si, dupa acoperirea mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind de frumusetea raiului.
- Pomul (ramura de copac) impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se infige la mormant langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se dau de pomana.
- Tot acum se impart, pentru sufletul raposatului, diferite daruri. De preferat ca aceasta milostenie sa se indrepte catre strainii nevoiasi.
- S-a incetatenit traditia ca, dupa astuparea mormantului, sa se dea "peste groapa ", de pomana, o plapuma (ori o patura), perne, o caldare cu apa, o gaina vie, o oaie etc. Toate acestea nu au decat o singura semnificatie: milostenia pentru sufletul celui raposat care nu trebuie sa treaca neaparat de la cel ce da catre cel ce primeste peste mormant, gestul neimplicand nici o rezonanta si neavand nici o incarcatura religioasa.
- Familia si asa incercata de durere nu trebuie sa faca excese in ceea ce priveste pregatirea de inmormantare. Un astfel de trist eveniment nu trebuie transformat in prilej de fala sau intr-o intrecere in a face pregatiri cat mai multe si cat mai scumpe. Trebuie pastrata masura in tot ceea ce intreprindem, preocupandu-ne mai mult de rugaciunea pentru sufletul celui decedat, decat de mese imbelsugate si daruri costisitoare. Nu cosciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mancarurile rafinate si abundente trebuie sa preocupe familia, ci rugaciunea profunda de care sufletul decedatului are nevoie, caci se pregateste de intalnirea cu Dumnezeu. Cel mai potrivit este, in astfel de situatii, sa se faca milostenii (adica sa se dea de pomana) din alimente si haine crestinilor care traiesc o viata grea in azilurile de batrani, orfanilor, vaduvelor, caselor de copii, asociatiilor de handicapati, intr-un cuvant, strainilor care efectiv au nevoie si se bucura de o haina ori de o farfurie cu mancare.


POMENIREA DUPA INMORMANTARE
Familia celui decedat cheama la masa, dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare. Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea ofrandelor de mancare si bautura, cei prezenti sunt datori sa manance cu cuviinta si cu rugaciune in gand, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fara rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mananca si nici nu se bea intocmai ca la nunta. In loc de ,,noroc!" sau alta urare, atunci cand se gusta din pahar, se zice ,,Dumnezeu sa-l ierte!" (sau s-o ierte!), iar cand se primeste un vas, imbracaminte etc. de pomana, nu se zice multumesc, ci ,,Dumnezeu sa primeasca". Obiceiul de a varsa vin din pahar la pomana trebuie sa dispara. Cine varsa vin pe covoare dovedeste nu numai ca se tine de obiceiuri paganesti, dar este lipsit de buna cuviinta, murdarind fara rost covorul ori altceva acasa sau la biserica.

Cand cineva pleaca beat de la pomana a pacatuit atat acela, dar si cel care i-a dat bautura peste masura. Milostenia cea mai primita este cea facuta celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, batranilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor abandonati in casele sau leaganele de copii.

Cand decedatul face parte dintr-o familie fara posibilitati materiale, este potrivit ca rudele sa apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii si va angaja comitetul parohial, obtinand cele necesare din donatiile credinciosilor. Astfel, familia nu se va simti umilita, intrucat a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii au posibilitatea de a implini porunca dragostei crestine care trebuie vadita prin fapte concrete, in astfel de situatii.

DE RETINUT:
- Trebuie avut in vedere faptul ca, daca ziua de pomenire cade in post, toate mancarurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeste pastrarea credintei autentice, iar pe de alta parte, rugaciunea conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud uneori voci care spun ca ar trebui sa se faca si mancare de dulce, pentru ca "mortului nu-i placea mancarea de post". Aceasta este o viziune ingusta asupra relatiei pe care noi, cei vii, o pastram cu cei decedati, prin rugaciune si prin post. Mortul nu mananca, nu bea, pentru ca sufletul este imaterial, iar "imparatia lui Dumnezeu - spune Hristos - nu este mancare si bautura".

POMENIRILE DE DUPA INMORMANTARE
Biserica invata ca viata omului nu se sfarseste odata cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita mortii dupa ingroparea lor, ci se preocupa de rugaciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuala a mortilor in Biserica Ortodoxa sunt urmatoarele:
- In ziua inmormantarii (de obicei a treia zi dupa moarte), in cinstea Sfintei Treimi si a invierii din morti a Mantuitorului a treia zi.
- La 9 zile dupa moarte, "ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al 9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri".
- La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, "pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer".
- La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi.
- La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care in fiecare an praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
- In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei. Numaratoarea zilelor incepe deci din ziua mortii.

DE RETINUT:
- Spre a nu gresi in privinta pregatirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este sa se ia legatura, in prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar intrucat trebuie stabilite, de comun acord, data si ora savarsirii pomenirii.
- De obicei, soroacele nu se fac in orice zi a saptamanii, ci martea, joia, cu precadere sambata si pe alocuri duminica.
- Dupa ce s-a facut pomenirea de 40 de zile pentru cel mort, la celelalte parastase pe care le facem pentru el, se pot trece pe pomelnic si alte persoane decedate. Aceasta nu afecteaza cu nimic pomenirea celui pentru care s-a facut parastasul.
- Obiceiul existent pe alocuri, de a face in aceeasi zi mai multe dintre pomenile care se fac la soroace, nu este deloc bun.Daca totusi este uneori justificat acest motiv, parastasul se poate face la biserica, unde nu este nevoie decat de cele strict necesare, adica: coliva, colacul (capetele) si putin vin. Inainte de toate, conteaza ca parastasul sa fie savarsit la vremea cuvenita.


ATENTIE!
Nu se fac parastase in urmatoarele zile si perioade din cursul anului:
- Duminicile de peste an, pentru ca duminica, amintind ziua Invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de intristare. Chiar daca in unele biserici se fac parastase duminica, cel putin in duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria praznicului cel mare al Invierii.
- In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului.
- De la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sf. Teodor.
- Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii.
- La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
- In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece in aceste zile nu se face Liturghie obisnuita sau deplina, in afara de zilele cand cade vreun praznic.
- Este de dorit ca pomenirile sa se faca legate de savarsirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data, cel putin la 40 de zile, la un an si Ia sapte ani ar fi de dorit ca parastasul sa urmeze dupa Sfanta Liturghie.
- La intocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si nici recomandat sa se adauge "la pomenirea de noua zile, 40 de zile, un an, sapte ani etc." Cartile de cult nu prevad asa ceva si nici slujitorii nu trebuie sa adauge nimic in plus, ca si cand ar trebui sa atragem atentia Mantuitorului asupra sorocului de care este vorba.
- La pomenirea de 40 de zile, numita pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe langa celelalte, se pregatesc o icoana si un colac. Din colac preotul va scoate particica pe care o va aseza apoi pe icoana si din care va imparti spre gustare rudelor decedatului.
- Referitor la darurile care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an, sa se dea diferite lucruri si mai ales imbracaminte si incaltaminte, obiecte de uz casnic, dar nu ne opreste nimeni sa dam oricand si orice pentru cel raposat. Exista obiceiul indatinat sa se imparta de fiecare data farfurii cu mancare, cani sau pahare si linguri sau furculite: sase, douasprezece, douazeci si patru. Randuielile bisericesti nu prevad nimic in aceasta privinta si fiecare poate da cat crede de cuviinta, numarul acestora neavand nici o influenta asupra starii sufletesti a celui raposat.
- Familia trebuie sa aiba grija ca raposatul sa fie pomenit cat mai mult cu putinta in cadrul Sfintei Liturghii. De aceea este bine sa se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sarindar), ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomeneasca la toate Sfintele Liturghii pe care le savarseste. Pentru a ajuta sufletele celor adormiti, cel mai mult si mai mult putem sa facem aceasta platind pentru ei sarindare (randuri de cate 40 de parastase cu 40 de Sf. Liturghii) la cat de multe biserici si manastiri putem, deoarece Sf. Liturghie este cea mai de folos slujba atat pentru vii cat si pentru morti. In privinta sarindarelor, nu este un numar anume de biserici sau manastiri unde trebuie sa dam, ci cu cat mai multe, cu atat mai bine.
- In fiecare din sambetele Postului Mare, pentru cei decedati dupa sarbatoarea Sfintei Invieri din anul precedent, rudele "poarta capetele", adica fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducand la biserica prescuri (capete), coliva si vin. Preotul, cu acest prilej, savarseste slujba parastasului.
- Obiceiul, practicat in unele parti de tara, de a se deshuma mortii la sapte ani si a se reinhuma cu slujba speciala nu este prevazut in cartile de slujba. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a inmormantarii, ci a parastasului.
- In legatura cu aceste zile de pomenire a mortilor, exista grija ca ele sa fie respectate cu sfintenie la momentul in care se implinesc aceste soroace. Daca una din ele cade intr-o zi sau perioada in care, conform randuielilor bisericesti, nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva sa se faca mai inainte pentru ca, atunci cand vine sorocul respectiv, slujba sa fie deja savarsita. Este deci indicat ca ea sa se faca inainte si nu dupa sorocul de pomenire.
- Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac, vin si lumanari. Celelalte daruri sunt in functie de posibilitatile celor care fac pomenirea.
- Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor raposati, este bine ca slujba sa se faca in comun si nu separat, caci cu cat rugaciunea are caracter colectiv, cu atat este mai puternica.
- La aceste zile de pomenire individuala a celor raposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor si anume:
- Sambata dinaintea duminicii lasatului sec de carne sau a Infricosatei Judecati, numita si Mosii de iarna.
- Primele 6 sambete din Postul Mare. Exista pe alocuri obiceiul ca, in a 6-a sambata, adica sambata lui Lazar, sa se faca parastas in cimitir, dupa care preotul trece pe la fiecare mormant si-l stropeste cu vin.
- Joi in saptamana mare (saptamana dinainte de Sf. Pasti); obiceiul de a face parastas in aceasta zi este mai rar intalnit si bine ar fi sa nu se mai tina, deoarece contrazice invataturile mai vechi despre zilele in care nu se fac parastase.
- Joia Inaltarii Domnului, in special pentru eroi.
- Sambata dinaintea Pogorarii Duhului Sfant sau Mosii de vara.
- Pastile blajinilor (in duminica Tomii, luni si marti dupa Duminica Tomii, aceste zile difera dintr-un loc in altul), ocazie cu care crestinii pomeneau inca din vechime pe cei adormiti pentru ca si ei sa se impartaseasca de bucuria Sfintei Invieri.
- La sarbatoarea Taierii Capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august) se obisnuieste, in unele locuri, sa se pomeneasca mortii cazuti in razboaie, care au luptat cu credinta pentru lege si patrie, intocmai ca niste mucenici.
- Mosii de toamna (sambata dinaintea sarbatorii Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil).
- Ajunul Craciunului (24 ianuarie), obicei existent pe alocuri.
- Ziua hramului bisericii.

Toate aceste zile de pomenire, individuala sau colectiva, sunt momente de vie si profunda comuniune cu cei raposati. Ele trebuie respectate si cultivate, caci prin aceasta intretinem viu cultul mortilor si legatura cu pamantul sfant al tarii care acopera osemintele lor.

Lasa un comentariu

*
*
*

Ne poti contacta oricand, noi lucram NON STOP

Articole recente

De ce se pazeste mortul? Intre mit si adevar – raspunsul pe care nu-l banuiati
07.06.2022

De ce se pazeste mortul? Intre mit si adevar – raspunsul pe care nu-l banuiati

Priveghiul reprezinta un rit precrestin care s-a pastrat in multe zone ale tarii noastre si inca ii este oferita simbolistica primara: despartirea celor vii de persoana decedata, inainte de trecerea acesteia…

Citeste mai mult
Cel mai negru scenariu: cum ne pregatim in caz de razboi?
12.05.2022

Cel mai negru scenariu: cum ne pregatim in caz de razboi?

Cel mai probabil, lucrurile nu vor degenera pana acolo, insa intotdeauna este mai bine sa fim prevazatori decat reactivi.

Citeste mai mult